•  

     
  •  
  •  
  •  
  •  
O tradiţie veche şi o nouă tehnologie converg pentru a face posibil un bun public fără precedent. (Declarația de la Budapesta - Budapest Open Access Initiative)

 

Accesul Deschis este o parte vie și folositoare a ecosistemului de cercetare din întreaga lume. Cercetătorii din România au nevoie de un punct de legătură cu această paradigmă menită să aducă o vizibilitate de neegalat a creațiilor științifice și literare, precum și a datelor care stau la baza acestora.

Acces-deschis.ro dorește să devină unul din cele mai utile și bogate puncte de informare la nivel național beneficiind de contribuțiile tututor părților interesate.

 

Aceast portal se bazează pe eforturile benevole ale membrilor comunității specialiștilor din științele informării din România indiferent de afiliere sau cadru instituțional. Este expresia dorinței de a avea un nod de comunicare și informare a celor interesați. Este și o punte care dorește a face legătura cu celelalte inițiative la nivel național, european sau internațional.

 

Cercetătorii români trebuie să vadă acest site ca pe o mână întinsă în realizarea dorinței de a fi mai cunoscuți, de a realiza conexiuni și parteneriate la baza cărora se află recunoașterea mutuală a valorii contribuite în propriile domenii și la nivel de cooperare interdisciplinară.

 

Acces-deschis.ro deschide oportunitatea tuturor părților interesate, să se informeze, să colaboreze, să se facă cunoscute prin produsele și serviciile oferite și să fie un prim pas către realizarea unei rețele la nivel național de valorificare a rezultatelor de cercetare în Acces Deschis.

 

Ceea ce oferă portalul este o oportunitate pentru descoperirea literaturii, a conceptelor, a documentelor celor mai importante și un drum către înțelegerea felului în care asumarea și exercitarea drepturilor de autor în noua paradigmă a deschiderii poate aduce creșterea prestigiului și parteneriatele utile în dezvoltarea personală și instituțională.

 

Acest portal este și spațiul unde vor fi prezentate proiectele dedicate Accesului Deschis, fie că sunt la nivel național, european sau global.

Pentru a vă familiariza cu Accesul Deshis printr-o lectură ușoară, vă invităm să deschideți paginile ghidului Accesul Deschis, oportunități și provocări, care este tradus în limba română: Accesul Deschis - oportunități și provocări: ghid

 Accesul Deschis oportunitati si provocari Constantinescu Nicolaie

În speranța că veți găsi un sprijin util în materialele conținute în acest portal, vă urăm navigare plăcută și succes pe calea Accesului Deschis pentru a realiza un cadru bogat Științelor Deschise.